Atenţie! Body-ul de bebe dă dependenţă

Nu, nu am dat peste vreun studiu complex şi complicat prin care cine ştie ce grup de cercetători britanici ori americani au descoperit, de curând şi în premieră, faptul că body-ul bebe dă dependenţă. Nu! Doar că, după mai bine de un deceniu de când creăm body-uri de bebe, ne declarăm în continuare fascinaţi de această piesă vestimentară, cu o istorie mai lungă decât o viaţă de om.

Ba mai mult, în toţi aceşti ani ne-am dat seama că nu suntem singuri. Mii de mămici de aici şi de aiurea îl adoră de aşa manieră încât le e aproape imposibil să-şi imagineze viaţa cu bebe, dar fără body de bebe.

Şi cum ar putea să o facă?

Body-ul de bebe, o poveste de 100 de ani

Body-ul e un fel de 2 în 1, o piesă de-a întregul menită să ţină loc şi de chilot, şi de tricou sau maieu. Cum nu se poate mai practic!

Deşi s-a răscolit cu sârg prin istorie, nu se poate preciza cu exactitate momentul în care s-a inventat minunatul body de bebe. Se ştie însă ca la începutul secolului XX el era deja folosit de mămicile vremurilor. Şi nu arăta foarte diferit de cel din prezent.

„Mama” body-ul de bebe este nimeni alta decât salopeta de adulţi, piesă vestimentară cu rădăcini ceva mai adânci în istorie.

Body-ul pentru bebe era, la început, alb simplu, din ţesături naturale (bumbac, lâniţă etc.). Asta până după mijlocul secolului XX, când ele au început să prindă culoare. La propriu.

Partea amuzantă e că iniţial rozul era agreat pentru băieţei, iar albastrul pentru fetiţe. Cum aşa? Se considera că rozul – ca derivat al culorii roşu – exprima masculinitatea, în vreme ce albastrul era simbolul fecioarelor. Rocada culorilor s-a făcut cândva după al Doilea Război Mondial. Apoi, prin anii `60, body-urile pentru bebeluşi au devenit obiect de creaţie pentru designeri, diversificându-se ca modele, paletă coloristică şi primind un upgrade stilistic prin imprimarea a tot soiul de mesaje dulci ori haioase.

De ce e aşa adorat body-ul de bebe

E util

Copii care să stea locului nu s-au “inventat” încă. S-au inventat însă body-urile care să le ţină spatele şi burtica acoperite fix atunci când e nevoie mai mare: când se foiesc şi dau din mâini, şi din picioare, când încep a merge de-a buşilea sau, mai încolo, când aleargă de-a dreptul. În oricare dintre situaţii, un body va avea un rol important îi ai menţine temperatura corporală şi a-l face să se simtă confortabil indiferent câte jumbuşlucuri face. Plus, oferă o foarte bună şi necesară susţinere scutecului.

E uşor de îmbrăcat

Secretul îmbrăcatului uşor stă în croială şi în capsele din dotare.

În privinţa croielii, body-urile de bebe vin în două modele, fiecare gândit pentru o anumită categorie de vârstă.

Pentru primele luni de viaţă, ideale sunt body-urile parte peste parte, pentru că fac viaţa de mămică mult mai uşoară. Nu ai vrea să ai bătăi de cap suplimentare cu trasul body-ului peste cap, cu atât mai mult cu cât bebe trebuie schimbat extrem de des!

Apoi, sunt body-urile pentru bebeluşi ceva mai mari, create – ce să vezi! – tocmai pentru a fi îmbrăcate pe cap. Ele fie sunt prevăzute la gât cu un sistem de închidere cu capse, fie sunt croite parte peste parte pentru a permite trecerea cu uşurinţă a capului copilului.

Ambele variante au un sistem de închidere între picioruşe, în aşa fel încât scutecul bebeluşului să poată fi schimbat în doi timpi şi trei mişcări.

E versatil

De la body-ul acela alb-uni, de acum un secol, astăzi am ajuns la o diversitate de modele şi culori. Avem body-uri clasice, body-uri maieu, body-uri maletă sau chiar body-uri cu tutu. Avem print-uri cu personaje faimoase sau cu mesaje haioase, avem sclipici şi paiete şi o gamă de culori care ne pune de-a dreptul pe gânduri.

Vezi mai multe pe www.daninaline.ro

Astăzi, body-ul bebe nu mai este un articol de purtat doar la somn sau în casă, ci de asortat cu fustiţe şi pantalonaşi, cu veste sau sacouri şi de scos în lume.  

E accesibil

Body-ul este unul dintre cele mai accesibile articole de îmbrăcăminte pentru bebeluşi. Îl găseşti cu uşurinţă şi promite să nu destabilizeze niciun buget.

De ce să încerci body-urile Nan by Danina Line

O mămică ne-a spus odată că body-urile noastre sunt bune de lăsat moştenire. Nici că puteam avea parte de un feedback care să ne facă mai mândri şi, totodată, mai responsabili şi mai dedicaţi să împlinim aşteptările.

E mai bine de un deceniu de când coasem cu migală body-uri de bebe. Şi de la bun început, am pus preţ pe trei elemente esenţiale, rămase neschimbate până în ziua de astăzi:

Calitatea bumbacului

Dincolo de faptul că nu concepem să creăm body-uri pentru bebeluşi din altceva decât din fibre naturale, avem mania de a le alege pe cele mai bune. Bumbacul pe care îl folosim este de calitate superioară, cu o elasticitate naturală a fibrei şi un tuşeu extrem de prietenos cu pielea bebeluşului.

Rezistenţă

N-ai să vezi body-uri Nan by Danina Line ale căror cusături să pocnească la primele mişcări mai cu zvâc ale bebeluşului! Şi nici capse care să ruginească după prima spălare. De la materiale la accesorii, când alegem, alegem cu simţ de răspundere şi respect pentru mămica care ne ia de pe raft.

Imprimeuri trainice

N-o să-ţi vorbim despre tehnologia de imprimare ori vopselele folosite, îţi spunem doar atât: orice imprimeu spune o poveste, iar poveştile noastre sunt menite să fie nemuritoare. Şi “baby friendly”.

Vezi mai multe pe www.daninaline.ro

Una peste alta, body-ul bebe e poate singurul lucru care dă dependenţă, dar nu şi efecte negative. Zicem noi, nu cine ştie ce cercetători americani ori britanici. ? Desigur, ne puteţi contrazice în secţiunea pentru comentarii de mai jos.

Cu drag,

Body-loverii de la Danina Line 🙂

Leave a Reply